Sunday, March 25, 2007

Cu şi despre scriitori (ne)canonici-Efectul de lectură.Efectul de teatru


Vasile Alecsandri este considerat de critica literară pe bună dreptate creatorul COMEDIEI ROMÂNEŞTI cu ,,Iaşii în Carnaval",Peatra din casă'',Iorgu de la Sadagura" şi ,,Ciclul Chiriţelor",asistăm la constituirea unui moment de creare a unor stucturi artistice afirmate în mod direct prin intermediul comediilor sale.
Consider că indifernt de vărstă,toate personele ar trebui să meargă la teatru şi spun asta deoarce teatrul îţi dezvoltă mintea şi sufletul.Am realizat aceste lucru acum in liceu când lectura despre Alecsandri si operele sale m-au făcut să înţeleg mai bine rolul teatrului.
Recent am avut plăcerea de a merge la teatru impreună cu colegii mei si d-na dirigintă să vedem,,Ciclul Chiriţelor".Modul în care actorul Petrică Ciubotaru a pus in scenă personajele,cum ar fi:Clevetici-ultra demagogul,Chiriţa,Barbu Lăutaru,Paraponisitul,Gură-cască om politic şi Napoilă-ultra retrogradul a fost extraordinar.Este o persoană foarte talentată şi demnă de apreciat.
De asemnea o altă personalitate este regizorul Ovidiu Lazăr,care a reuşit să aducă pe scenă operele lui Alecsandri intr-un mod inedit.
Sunt de părere că atunci când mergem la teatru şi mai ales să vedem operele lui Vasile Alecsandri trebuie să facem mai întâi lectura acelor opere, pentru că astfel vom putea recepta mai bine mesajul transmis de actor/i.
Aşa cum găsim timp pentru a sta pe calculator de vorbă cu preietnii sau pentru a face alte lucruri consider că trebuie să ne facem timp şi pentru a merge la teatru pentru că teatrul ne va încânta de fiecare dată mintea şi sufletul.
Teatrul va ramâne mereu lumea de,,basm" a actorilor şi a regizorilor în care vor pune mereu în scenă operele marilor autori, scriitori, iar noi vom fi inviatii lor,singura,,misiune" a noastră va fi să descoperim şi să înţelegem lumea lor.



-Cine sau ce i-ar putea determina pe elevi să meargă mai des la teatru?

-Pentru noi cei ce suntem spectatori ne este foarte uşor să privim dar ceea ce nu ne dăm seama este că a fost depusă multă muncă din partea d-voastră,cât timp a fost necesar pentru a pune în scenă această pieasă?

Corectitudine şi greşeală în presa scrisă, şi audio-video

Ever since television, the first TV and radio programmes appeared,there have been major changes.
The technologi has progressed a lot and everything is different now.There are many Tv's and radio channel ,but we need to be concious that even if we have new ways of bring informed,we should have the ability to make difference between the useful information and scandal subjects that all they want is to fill the newspaper first page.
Most of the times the articles published and a newspaper on the first different sites or show up on Tv or radio ar created by a personal idea and not by a real subject.This happens because most of the journalists don't consider theyr job as a way of correctly informing the people but of selling there product as fast as they can.
We live in a world with advanced technology that can mislead us or enjoy our mind.We have to learn to choose useful information,and to read or to watch good Tv programmes.
Încă de la apariţia primei televiziuni s-au difuzat pe post tot felul de emisiuni ce au atras telespectatorii fascinaţi de această noua tehnologie.S-a început cu puţine programe TV şi emisiuni ce aveau "priză" la public, avand subiecte precise.Acum însă totul este diferit.Sunt foarte multe posturi de televiziune, şi alte diverse surse de informaţii cum ar fi radioul care s-a modificat radical şi internetul care te ajuta şi îţi usureaza munca foarte mult.

Trebuie să fim conştienţi că deşi avem diferite moduri de a ne informa cum ar fi presa scrisă, internetul şi toate celelalte informaţii de la televizor, fiecare dintre acestea ofera subiecte false.De cele mai multe ori se întamplă ca articolele publicate pe diferite site-uri sau chiar în presa scrisă să fie create de persoane care pornesc de la o idee proprie fără niciun sâmbure de adevăr doar creeză un articol care să acapareze atenţia cititorului.
Mulţi dintre ziariştii din ziua de azi nu îşi mai privesc job-ul ca pe un mod de a informa corect, de a atrage atenţia cititorilor cu articole intersante şi bazate pe subiecte reale, ci sunt interesaţi cum să publice mai repede articolele.
Astfel oamneii s-au obişnuit să asculte şi să citeasca ceea ce li se oferă, subiecte ce conţin un grad scăzut de cultură.Copiilor cu vârste fragede li se oferă la televizor şi pe calculator desene animate şi jocuri violente, adolescenţilor manele şi site-uri pornografice iar adulţilor telenovele şi ştiri cu crime şi violuri.
Astăzi cu greu mai găsim în presa scrisă articole intersante care să ne îmbogaţească cultura noastră, la fel şi internetul, cărţile şi emisiunile TV.
Trăim intr-o lume zbuciumată, cu o tehnologie avansată care ne poate duce în eroare sau poate să ne încânte plăcut intelectualul şi sufletele, rămane să alegem noi ce informaţii dorim să căutăm, să citim şi să ascultăm.
Fiecare persoană alege cum să-şi îmbogăţească cultura generală.

Influenţa presei scrise şi audio-vizualului asupra adolescenţilor


Nowadays the majority of the teenagers no longer prefer the newspapers as a way of information because they are considered old. That's way most of the teenager prefer the Internet. This one lessens their work and gives the information in a shorter time the young are more intersted in the latest gossip, latest out-fit than in the subjects suggested by the newspapers, radio or TV. They usually wach programmes destined to a large audiance whit diverse subjects. Sometimes both TV and radio present to the teenagers messeges and programmes with an obscene or vulgar character. We must be careful what progammes we wach so that our culture level should not be influenced in a negative way. That's way I belive that the influenced of the media over the young is very important.

O mare parte a adolescenţilor nu mai folosesc ca mod de informare ziarele, deoarece le consideră învechite.Aceştea preferă revistele mondene din care pot afla lucruri mai interesante după părerea lor, însă ei nu conştientizează că acele informaţii pot fi false.De asemenea aceştia apelează de cele mai multe ori la internet.Acesta le redă informaţiile într-un timp scurt, uşurându-le munca.
Sunt foarte puţini tineri care caută informaţii în presa scrisă despre piaţa economică.Adolescenţii sunt interesaţi în general de ultimele tipuri de îmbracăminte, accesorii şi tot ceea ce ţine de outfeet.De aceea ei preferă revistele adresate unui public larg cu subiecte diverse.
Presa audio-vizuală prezintă tinerilor uneori mesaje obscene, emisiunile fiind unele cu un caracter vulgar ce nu oferă nici un fel de informaţie educativă.Tinerii îşi pot creea un model în viaţă după unele persoane ce fac parte din viaţa mondenă, ceea ce le poate influenţa viaţa într-un mod negativ.
Mass-media are o influenţă foarte mare asupra tinerilor deoarece îi acaparează foarte uşor prin imagini, subiecte diverse.
Un alt lucru trist pe care îl auzim de fiecare data sunt manelele ce rasună pe străzile cartierelor.De fapt ceea ce ar trebui să ne ingrijoreze este numărul mare de adolescenţi care preferă acest gen de muzică care dezvoltă formele de incultură.

Criza lecturii în rândul adolescentilor!

In my opinion, nowadays teenagers don't read because they replace libraries with the Internet.Thanks to the new technology wich facilitates their work, they don't use the books anymore.The teenagers are more intersted in the fashion magazines, horoscops and a lot of time is spent on the Internet on sites wich don't help them at all.Some young who still read are doing it from obligation and not with pleasure from my point of view, the teenagers want to read a captiviting book wich is related to the every day life, rether than an old-fashioned book. One solution lessen their reading could be electronic books or waching films based on novels/ short-stories. At the same time the films don't show the same action present in the book, but you can only have an ideea of what happens there.
Există o criză în rândul adolescenţilor pentu că ei nu se mai regăsesc în lumea cărţilor.În ziua de azi cărţile au fost înlocuite cu internetul de mulţi tineri doarece acesta le uşurează munca iar informaţiile le sunt redate în scurt timp.
Cărţiile nu mai sunt atractive pentru adolescenţi deoarece nu mai prezintă realitatea de astăzi iar lor li se pare ceva învechit.
Tinerii sunt interesaţi mai mult de revistele în vogă,horoscop,şi în special de paginile de internet cu care îşi pierd majoritatea timpului.Ei nu mai sunt interesaţi de lectură deoarece au aparut diversele tehnologii care le atrag atenţia în mod deosebit şi care încep să le domine viaţa.
O mare parte din adolescenţii care citesc o fac mai mult din obligatie şi nu din plăcere.În opinia mea tinerii prefera să citească o lectură captivantă ce are legatură cu viaţa de zi cu zi.
Tehnologia a evoluat si de aceea o posibilă soluţie ar putea fi cărţile în format electronic şi audio care le pot uşura lectura. O altă soluţie ar fi vizualizarea filmelor realizate după diferite cărţi pe care în mod normal ar trebui să le citească.Însă aceste filme nu prezintă întotdeauna realitatea concepută de autor.Eu consider că adolescenţii ar fi mai interesaţi de citirea cărţilor dacă în şcoli s-ar amenaja săli de lectură.
Una dintre cărţile pe care le-aş recomanda adolescenţilor ar fi "Numele trandafirului" de Umberto Eco.Consider că este o carte ce îţi acaparează întreaga atenţie,cu o acţiune intensă adresată publicului adolescentin,pe care nu-i interesează doar literatura impusă pentru bac.Această carte mi-a fost recomandată de către domnul profesor de istorie Lucian Moraru.După ce ne-a prezentat-o la oră pe scurt întreaga carte,mi-am dorit să o citesc.După această carte a fost facut si filmul care îi poartă numele.Prezintă aceleaşi fapte însă nu respectă în totul cartea.
O altă carte care ar fi interesantă din punctul meu de vedere este"De ce iubim femeile" de Mircea Cărtărescu care este un autor contemporan.
Diferenţele dintre carte şi film
Consider că întotdeauna este mult mai bine să citeşti mai întâi cartea, pentru că doar ea îţi poate relata toate detaliile.Filmul poate doar să-ţi suplimenteze informaţiile din carte şi să ţi-o redea într-o alta manieră. Este mult mai uşor să vezi filmul decât să citeşi cartea, dar nu poţi fi sigur de toate amănuntele deoarece sunt regizori care respectă romanele în totalitate dar alţii nu. Cum este si in cazul romanului "Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi". Sergiu Nicolaiescu, regizorul care a realizat filmul dupa roman nu a respectat in totalitate cartea. Acesta a schimbat numele personajului principal cum ar fi a lui Stefan Gheorghidiu a fost schimbat in Tudor Gheorghidiu.